Cantonul Silvic Cârneala se află în inima Munților Aninei în mijlocul unei
vaste păduri seculare de fag în amestec cu molid și brad. Este un loc de
poveste izolat și departe de oraș și orice sursă de poluare, aerul de munte
fiind deosebit de curat datorită întinderii mari a pădurii. Zona este bogată în
faună și floră specifică pădurilor temperate. Aici trăiesc populații numeroase
de cerb carpatin și căprioare, care uneori se pot vedea pe drumurile forestiere
care străbat zona.
Pentru a ajunge la Cantonul Silvic Cârneala se urmează drumul de la Lacul
Buhui înainte aproximativ 4 km.
De la Cantonul Cârneala pentru a ajunge la Peștera Cârneala de la intersecția
din fața cantonului se urmează drumul din dreapta aproximativ 2 km.
Peștera Cârneala mai este cunoscută și ca Peștera de Gheață datorită
țurțurilor de gheață care se formează iarna în peșteră și persistă o bună
perioadă din an.
Peștera de Gheață se află la o altitudine de 812 m și are o lungime de 162
m, cu denivelare totală de 18 m.